Regulile financiare ale unui investitor
O viață liniștită depinde de mulți factori, mai ales de cei financiari. Ține de noi și de obiceiurile noastre să ne construim un plan de acțiune care să ne asigure un viitor concret și previzibil, în care banii să nu fie o problemă. Pentru asta, trebuie să cunoaștem oportunitățile prin care ne putem crește veniturile pentru a atinge echilibrul financiar.
Despre investiții la bursă, fonduri mutuale, pensii private și economisire ne vorbește Alexandru Cristescu, Sales & Marketing Director la Raiffeisen Asset Management. În ultimul episod Money Chat, Alexandru vine să explice care sunt pașii necesari pentru investiții inteligente, pentru ca, în timp, să lăsăm banii să muncească pentru noi.
Fondul de urgență înaintea investițiilor pe bursă
În esență, investiția este despre a te educa sa îți economisești proprii bani. Pe de altă parte, economisirea presupune plasarea banilor în niște instrumente foarte sigure pentru că nu poți risca sumele respective și să ai un acces foarte ușor la acei bani. Când economisim, randamentul este un factor secundar, dar prin investiții punem banii la treabă, iar ei ne vor aduce un câștig al capitalului investit.
Plecând de la aceste două definiții, ordinea este destul de firească: primul este fondul de urgență, care presupune o sumă disponibilă la care să ai acces imediat și care trebuie să te ajute atunci când apare o situație neprevăzută și, de obicei, neplăcută, precum pierderea locului de muncă, o problemă medicală sau renovarea casei. O regulă nescrisă este că ar trebui să ai undeva între 3 și 6 salarii nete puse deoparte, cu acces foarte ușor.
După ce s-a creat fondul de urgență, mai urmează un pas intermediar până la a face investiții și acesta este perioada clasică de economisire. În principiu, ar trebui să economism între 10-15% din veniturile lunare. Atunci când începem acest proces de economisire, trebuie luate în calcul mai multe variabile, precum gradul de îndatorare. Dacă există astfel de variabile, atunci procentul de economisire poate varia. Putem începe să punem bani deoparte chiar și 1-2%, important e să o facem.
Urmează apoi pasul trei, investiția, care presupune existența unui capital. Acest capital poate fi acumulat prin economisire sau poate fi împrumutat. Dacă este împrumutat, atunci atenția trebuie sporită.
Bursa vs. jocurile de noroc
Sunt ceva similitudini între jucătorii la bursă și cei la jocurile de noroc, fiindcă toți își doresc același lucru – maximizarea unui randament prin minimizarea riscurilor. Totuși, sunt mai multe diferențe între aceștia. La jocurile de noroc, nu există sentimentul că se deține ceva, pe când, la investiții, se dețin acțiunile, sau chiar bunuri tangibile, așa cum se întâmplă în real estate. Atunci când cumpărăm acțiuni, noi avem o cotă parte din compania respectivă, care este direct proporțională cu deținerea noastră.
De altfel, în ceea ce privește limitarea pierderilor, la jocurile de noroc poți avea două rezultate – să câștigi sau să pierzi, nu există situații intermediare. Pe când, în piața financiară, pierderile se pot limita dacă se observă că investiția merge în defavoarea ta.
Plus, mai există și orizontul de timp. În cazul jocurilor de noroc nu există această noțiune, pentru că, în momentul în care s-a terminat jocul ai câștigat sau ai pierdut. Pe de altă parte, la investiție poți aștepta ca acțiunea respectivă să își revină și, între timp, chiar să primești niște dividende.
Nu în ultimul rând, o altă diferență este accesul la informații. La bursă, ai acces la informații publice, standardizate, uniformizate, auditate și supravegheate. La jocurile de noroc nu ai aceste informații.
Investiții de la 1000 de lei
Primele investiții se pot face cu 1000 de lei. În niciun caz nu e nevoie de sume mari pentru investiții. Eu chiar recomand tuturor celor care vor să investească să înceapă cu pași și sume mici, treptat, pentru a înțelege mecanismul din spatele procesului investițional.
Este foarte important să ne alegem un partener, un broker, care să ne ajute să navigăm în acest domeniu. Atunci când intrăm pe bursă și decidem că vrem să investim, ne căutăm prima dată companiile în care vrem să investim. Când alegem companiile, ar trebui să ne uităm la dimensiunile acestora – sunt companii mici, medii și mari, iar recomandarea mea pentru investitorii începători este să se orienteze către companii mari. Investind în companii mari, aceștia vor fi mai protejați, vor avea acces la informație și o lichiditate mai bună. În timp, după o experiență mai îndelungată, ne putem uita la indicatorii financiari ai companiei, la profit sau la gradul de îndatorare.
Pensia privată – o investiție pe termen lung
Pilonul I este un mecanism de solidaritate socială, adică sunt banii care ni se percep sub formă de taxe, mai exact, acele contribuții în procent de 25% din salariul brut. Acele sume se duc, în mare parte, către pensionarii de astăzi și nu sunt bani care să ne aparțină.
Pilonul II include o componentă investițională, fiindcă ni se percepe o cotă de 3,75% din venit, care este investită pe numele nostru și de care vom beneficia în momentul în care ieșim la pensie. Problema aici poate fi că nu există un control al contribuției; poate, unii cetățeni doresc să contribuie cu și mai mult, dar sunt dependenți de decizia statului.
Pilonul III este componenta investițională pură, care este legată direct de nivelul contribuției noastre. Fiecare cetățean își poate seta propria contribuție, dar există și o limitare – maxim 15% din veniturile salariale brute. Banii aceia sunt investiți pentru noi și vom beneficia de ei la pensionare. La nivelul curent al contribuțiilor sociale, Pilonul I și II acoperă aproximativ 60% din venitul salarial curent.
Mai clar, dacă noi astăzi am ieși la pensie, din Pilonul I și II am avea acoperit aproximativ 60% din venitul nostru salarial curent. Pentru a putea acoperi diferența de 40% și pentru a umple această prăpastie financiară, e de datoria noastră să ne pregătim din timp, fie printr-o pensie privată, investiții în imobiliare și multe alte opțiuni. Cu cât acest lucru se face mai din timp, cu atât efortul va fi mai mic.