Cristina Mazilu: „Portofelul rămâne fericit, dacă… rămâne acasă”2019-02-05T11:47:38+03:00

Project Description

Cristina Mazilu: „Portofelul rămâne fericit, dacă… rămâne acasă”

„Îmi organizez lista de cumpărături în funcție de ce găsesc la Obor”

Dacă ar fi să definești ”viața financiară sănătoasă” într-o singură propoziție, care ar fi aceasta?

Să îți acoperi cheltuielile din luna curentă, folosind economiile din luna anterioară. Și să îți rămână bani pentru o sticlă de spumant și o caracatiță la kil (și la grătar).

Care sunt cele mai importante 3 lucruri de făcut pentru a fi sănătos financiar?

Să începi să economisești lunar, orice sumă, oricât de mică, cât mai devreme.

Să investești într-o pensie facultativă cât mai devreme.

Să te dezabonezi de la newsletterul Net-a-Porter.

Care e cel mai bun sfat financiar pe care l-ai primit? De la cine?

Să nu depinzi niciodată de o singură sursă de venit. De asemenea, vinul poate fi considerat investiție. De la un băiat deștept.

Alte articole

Ce ai cumpărat cu primii bani câștigați?

Mi-am luat o cană. Nu mai am cana. Basically, life.

Te consideri o persoană econoamă sau una cheltuitoare?

Econoamă. A! Uite o cămașă albă pe Net-a-Porter.

Card sau cash?

Card pentru că nu mă pricep la matematică (îmi pare rău, tata).

Gestionarea banilor personali – îți provoacă indigestie sau satisfacție?

Depinde de câtă lună mai e la sfârșitul banilor.

Care crezi că e cea mai bună decizie financiară pe care ai luat-o? Dar cea mai greșită?

Cea mai bună – plata în avans a cheltuielilor. Cea mai greșită – cana. Cu siguranță, cana.

Ce nu știi, dar ai vrea să știi despre gestionarea banilor?

Cum să îi fac când dorm.

Ce sfat financiar ți-ai fi dorit să primești la 18 ani?

„Ar fi bine să vinzi cana aia”.

Pe ce merită să dăm banii atunci când mergem la supermarket sau la piață?

Pe ce ți-e poftă.

Cum îți organizezi lista săptămânală de cumpărături?

În funcție de ce îmi aduc aminte și de ce găsesc în Obor.

Completează frazele

Banii nu aduc fericirea, dar aduc… opțiuni.

Portofelul rămâne fericit, dacă… rămâne acasă.

Unii oameni știu să numere banii, eu… nu.

Banii nu cresc în pom, ci…cheltuindu-i. Nu știu, așa mi s-a spus.

Banii nu cer de mâncare, dar cer… afară.

Pofta vine mâncând, iar banii… nu prea vin, că eu mananc mult.

Toții banii din lume… pot fi estimați printr-un model matematic deterministic bazat pe ecuații diferențiale cu variabile discrete care demonstrează că în 2 luni pantofii ăia se plătesc singuri practic. Cine a zis că nu mă pricep la matematică?!!??!