student

Cum să bugetezi și să economisești când ești student

Bugetare în perioada de studenție

Octombrie a venit cu un nou an universitar. Studenția nu e doar despre cursuri, cărți, seminarii, proiecte, seri cu prietenii sau ieșiri în oraș. E perioada în care putem dezvolta noi obiceiuri de organizare a bugetului, dar e și momentul potrivit să ne interesăm de economia țării, ofertele instituțiilor bancare sau nivelurile de salarii de pe piață. Doar informați ne putem pregăti un viitor financiar mai sănătos.

Dacă abia ai plecat din casa părinților și ești la început de drum în  gestionarea banilor tăi, cel mai simplu este să pornești prin crearea unui buget.

Începe prin a-ți calcula venitul. Vezi de unde și când îți vin banii, fie că e de la părinți, bursa lunară sau din job-ul part-time. Fă apoi o lista cu toate cheltuielile lunare, începând de la cele fixe precum chiria, abonamentul de telefonie mobilă, transportul sau alimentele. Continuă cu ieșirile în oraș și alte cheltuieli flexibile pe care știi că le ai de obicei, precum cafeaua de la metrou sau gustarea de reglare a glicemiei de dupa-amiază.

Această planificare te va ajuta să vezi exact ce obiceiuri de consum ai, care sunt veniturile tale și cum le poți gestiona mai eficient. Vezi unde poți face mici ajustări astfel încât să te încadrezi cât mai bine în bugetul lunar și să te ții departe de datorii sau împrumuturi. Ai putea economisi prin formarea de obiceiuri noi, luând micul dejun acasă sau pregătindu-ți un sendviș pentru prânz.

Aplicații de ajutor

Administrarea bugetului o poți face simplu – cu o foaie și un pix. Poți apela și la un fișier excel, pe care să-l formatezi conform nevoilor tale. Dacă ți se par învechite aceste opțiuni, descarcă pe telefon aplicațiile financiare care te vor ajuta să verifici la orice oră care este starea finanțelor tale.

Câteva aplicații recomandate: MyWallet, Mint, Spendee sau Wally.

Plătește-te pe tine

Cu o mai bună claritate asupra finanțelor tale, acum îți poți stabili atingerea unui nou scop. Încearcă să pui deoparte 10% din venitul lunar. Fă asta înainte de a plăti orice altceva, tratează cu prioritate economisirea. Adică, plătește-te întâi pe tine. Vei construi astfel un obicei sănătos, care îți va fi de ajutor când vei avea nevoie de suma de bani pusă deoparte. Alocă acești 10% într-un fond de urgență. Te poate scoate din încurcături, așa că încearcă să îl construiești din timp.

Dacă ai reușit să ajungi până aici, atunci este momentul să faci cunoștință și cu ofertele bancare. Majoritatea băncilor din România au pachete dedicate pentru studenți, cu beneficii care îți pot sprijini eforturile de bugetare. Acum e momentul să înveți care e diferența dintr-un card de debit sau credit, ce sunt conturile depozit și cum se calculează o dobândă fixă sau fliexibilă. Documentează-te și vezi ce e potrivit pentru tine și nevoile tale și fă o alegere informată.

Aperitive financiare

De la utilizarea unei aplicații de contorizare a cheltuielilor și până la ajustarea obiceiurilor care îți consumă excesiv din buget, sunt multe metode prin care poți economisi în mod sănătos. Iată mai jos câteva tehnici simple pe care le poți folosi pentru a pune bani deoparte:

  • Ziua fără cumpărături. Alege-ți în timpul săptămânii o zi sau două în care să nu cheltui deloc
  • Alege produse generice. La supermarket, evită brandurile și alege produsele magazinuluii, sunt mai ieftine, dar au același gust;
  • Fă-ți abonament la bibliotecă și împrumută cărțile de acolo, în loc să le cumperi
  • Nu merge la cumpărături atunci când îți este foame. Pune în coș doar lucrurile necesare;
  • Împarte chiria cu un coleg sau prieten.. Poți împărți astfel costurile facturilor și a cumpărăturilor de alimente. În plus, gătitul poate tăia din cheltuieli dacă alegeți să gătiți împreună.
  • Împarte abonamentele de tip Netflix cu alți prieteni și închide-le pe cele pe care nu le utilizezi;
  • Vinde lucrurile pe care nu le mai folosești, cum ar fi cursurile de anii trecuți
  • Bea mai multă apă în locul băuturilor carbogazoase. Este sănătos atât pentru tine, cât și pentru bugetul tău;
  • Nu risipi alimentele. Consumă cât mai repede preparatele proaspete din pachetul de acasă și pune deoparte conservele și murăturile.

Spor la economisit!

Împarte aperitivul:

Mai multe aperitive financiare